Baia- idei de decor

Idei inspirate de organizare pot face diferenta intr-un apartament mic, cu o baie si mai mica. Chiar daca poate suna contraintuitiv, adaugarea unor piese noi de mobilier in baie poate sa creeze senzatia de spatiu deschis, mult mai organizat. De exemplu, in prima poza, raftul inchis la culoare, asezat sub chiuveta, nu are cum sa nu inspire spatialitate.

Un raft simplu, din lemn, la fel ca in a doua imagine, se potriveste perfect cu prosoapele pe care le adaposteste. Este foarte important sa avem mereu prosoape curate la indemana si de aceea e recomandat sa tineti si cateva in plus, deasupra dulapiorului. In plus, in felul acesta e mult mai usor de tinut cont asupra numarului. Rafturile din lateral sunt excelente pentru obiectele de igiena, precum gelurile de dus, cremele sau betisoarele din bumbac.

In a treia fotografie vedem cum modernul se imbina cu traditionalul, prin prezenta unui cos rustic folosit pentru depozitarea prosoapelor. Insa ceea ce e si mai interesant este amplasarea chiuvetei, sub fereastra, ca un manifest parca, impotriva traditionalei oglinzi. Senzatia pe care o priveliste frumoasa ti-o poate da dimineata, dupa ce te speli pe dinti poate fi memorabila.

Asa cum am vazut si pana acum, prosoapele au o importanta deosebita in orice baie si de aceea si atentia pe care le-o acordam trebuie sa fie pe masura. Modul in care le asezam nu mai e de multa vreme reprezentat de agatatoarea de pe usa si de aceea putem fi cat de inventivi vrem. In ultima poza observam cum un obiect care, aproape sigur nu mai avea alta menire, a devenit o veritabila si in acelasi timp, foarte frumosa piesa, care se imbina perfect cu restul mobilierului.

In cazul in care aveti o baie dubla, puteti citi articolul de aici

Urmareste-ne si pe Facebook

Social

Lasa un comentariu

© IdeiDesign.com
...