Iluminatul cu senzori, o solutie eficienta pentru securizarea casei

Iluminatul cu senzori este o solutie pentru securizarea casei, siguranta fiind un subiect de mare interes mai ales cand vine vorba de locuinta noastra, fie ca stam la casa ori in apartament. Atunci cand nu suntem acasa sau plecam in vacanta pentru o perioada mai lunga de timp, este important sa ne stim proprietatea in siguranta, iar pentru asta exista mai multe solutii pentru securizarea casei, incepand cu dresarea unui caine de paza pana la instalarea unor sisteme de alalrma complexe sau angajarea unei firme specializate de paza si protectie.

Totusi chiar daca sunt foarte eficiente, costurile alocate pentru aceste solutii sunt destul de mari, ceea ce poate fi un mare dezavantaj pentru unii dintre noi.

Iluminatul cu senzori – Galerie foto

Iluminatul de senzori de miscare este o solutie accesibila tuturor din toate punctele de vedere, protejandu-ti locuinta folosind cel mai de temut dusman al infractorului, lumina. Pe langa faptul ca lumina poate alerta trecatorii sau vecinii cu privire la tentativa de spargere, poate intimida infractorul prin aprinderea brusca a acesteia, avand un impact psihologic important, surpriza. Astfel ca probabilitatea ca cineva sa fie acasa, fiind lumina aprinsa, descurajeaca orice infractor, fie el experimentat sau incepator.

Lampile cu senzor PIR (passive infrared, utilizate pentru exterior) sunt activate de miscare, iar felinarele si proiectoarele echipate cu asemenea senzori se vor aprinde doar daca exista miscare in raza de cuprindere a senzorilor. De stiut ca acestea nu risipesc energia electrica, nici banii, ci lumineaza doar cand este necesar.

Pe langa corpurile de iluminat exterior, lampile cu senzor pentru interior au beneficii suplimentare. Prin utilizarea tehnologiei radar (senzor de prezenta High Frequency) detectia este mult imbunatatita, surprinzand si cele mai mici miscari chiar si prin sticla sau prin usa de lemn de la intrare. Cu alte cuvinte, in momentul in care este sesizata miscare la usa casei, se aprinde lumina in interiorul casei. Acesta este un beneficiu important si pentru dumneavoastra (pentru ca va ajuta sa gasiti cheile si nu trebuie sa cautati intrerupatorul), dar este si un factor descurajant, important pentru un eventual infractor.

Singura problema privind folosirea corpurilor de iluminat cu senzori de miscare este montarea si reglarea corecta a acestora. Nivelul maxim de functionalitate este asigurat prin posibilitatea reglarii timpului de aprindere, gradului si modului de iluminare, setarea crepuscularitatii, unghiului de detectie, precum si prin limitarea zonei de detectie sau pivotarea detectorului de miscare.

Alta solutie eficinta pentru securizarea locuintei care foloseste lumina este folosirea intrerupatoarelor de amurg cu senzori de lumina programabili. La lasarea serii lumina se aprinde in mod automat, ziua fiind complet stinse, deci nu exista risc de consumare a energiei electrice. Astfel ca iluminatul pe timpul noptii pazeste casa de eventualii infractori, dand impresia ca proprietarii sunt acasa. Avantajul acestor sisteme este ca pot fi conectate la orice lampi deja instalate, fara modificari ale designului existent.

Pe acelasi principiu sunt construite si becurile speciale cu LED si senzor de lumina, cu intrerupator de amurg integrat. Acestea sunt chiar mai simplu de utilizat, inlocuind pur si simplu becurile clasice. Functioneaza ca lumini de veghe pe parcursul noptii si in plus nu risipesc energie electrica, folosind LED-urile ca sursa de lumina.

Acestea fiind spuse, sper ca v-am lamurit in ceea ce priveste securizarea locuintei folosind iluminatul cu senzori, o solutie atat de eficinta, avatajoasa si mai putin costisitoare.

Urmareste-ne si pe Facebook

Social

Lasa un comentariu

© IdeiDesign.com
...