5 Piese din lemn masiv atat pentru interior, cat si pentru exterior

Oricat de mult ne-ar placea plasticul sau stilul minimalist in arhitectura, nu putem sa spunem sub nici o forma ca era lemnului masiv a trecut. Vreme de secole, acesta a inzestrat milioane de case, intr-un mod fabulos, de la mahalale si pana la castele. Iar lemnul va avea mereu ceva ce plasticul nu va dobandi: candoarea si caldura pe care o camera decorata cu mult lemn inevitabil ti le da.

Cateodata, put si simplu ai nevoie de o piesa de mobilier de aceeasi culoare sau nuanta cu ceva ce deja ai cumparat pentru a fi impacat cu modul in care arata casa ta. Dar cu totii stim cat de mult am cautat acea piesa care sa se potriveasca perfect cu modul in care e colorata camera vizata. De cele mai multe ori ajungem sa ne complacem si sa acceptam unele nuante mai putin potrivite, din lipsa de bani sau timp. Dar daca vrem cu adevarat, putem sa luam taurul de coarne si sa dam noi culoare acolo unde e nevoie.

In acest punct intervine lemnul. In ceea ce-l priveste, poate fi vopsit sau lacuit, in asa fel incat sa obtinem ce ne dorim. Dar de foarte multe ori, aspectul crud si natural al acestor piese de mobilier e de ajuns pentru o atmosfera perfecta.

Va propun sa vedem cateva piese extraordinare, care pot fi transformate sau vopsite foarte usor, dar recomandarea noastra e sa faceti in asa fel incat sa-si gaseasca locul asa cum sunt.

Urmareste-ne si pe Facebook

Social

Lasa un comentariu

© IdeiDesign.com
...